Istoria în trei părți a unei cârciumi nemuritoare (II, comunismul)
Într-atât de important era restaurantul-berărie din buricul târgului, cu încăperile și mesele lui încărcate de istorie, încât comuniștii l-au vrut musai pentru ei. Prin urmare, clădirea a fost rechiziționată în 1949 de către noua orânduire. ”Rechiziționarea” era acel abuz tipic comunist prin care proprietarii unor bunuri erau siliți să le cedeze temporar sau definitiv statului român. Timp de exact 50 de ani, așadar, fermecătoarea cârciumă la care odinioară beau Caragiale și Octavian Goga a ajuns în administrarea monstruosului comunism.
Culmea este că, până în triștii ani ’80, Caru’ cu bere a continuat să fie un loc unde se mânca și se bea relativ bine, în special în deceniul 1970-1980, când Ceaușescu a permis o deschidere națională către branduri occidentale și turiști străini. Cu toate astea, sub noua ”stăpânire a poporului”, faimoșii crenvurști nemțești cu hrean au fost înlocuiți cu ”tradiționalii, superiorii (sic!)” cârnăciori oltenești, iar alte mâncăruri specific nemțești și occidentale (precum mazărea bătută) au dispărut și ele din meniu. Calitatea berii a scăzut și ea simțitor, dar lumea continua să vină, îndeosebi lumea bună, politicienii și artiștii din epoca comunistă, și să fie destul de mulțumită, sub valurile de bere servite într-un fum gros de țigară.
Deși a fost renovat în 1984, teribilii ani ’80 au adus cu ei decăderea frumosului restaurant. A continuat să rămână deschis, dar practic în el nu se mai găsea aproape nimic de mâncare. Clienți din acea perioadă spun povestea unor chelneri triști, care se înghesuiau cu toții să se uite la un televizor mic, în holul restaurantului, în așteptarea (zadarnică) a unor mușterii care nu vor mai fi venit până hăt, după revoluție.
Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația